Dacă ești aici, deja știi că te ținem la curent lunar cu cele mai importante știri legate de energia regenerabilă în toată lumea. Iată veștile bune de luna aceasta.

 

Energia solară: prioritate maximă în Uniunea Europeană

Comisia Europeană își duce „misiunea de a deveni independentă de combustibilii fosili cât mai repede posibil” la „un alt nivel”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o conferință de presă în care a prezentat planul ambițios REPowerEU.

Un obiectiv important al planului este introducerea obligativității pentru clădirile comerciale și publice de a avea panouri solare instalate pe acoperișuri până în 2027, în timp ce clădirile noi vor trebui să aibă instalate panouri solare din 2029. 

Repede și sigur, energia solară va fi adoptată pe scară largă la nivelul tuturor statelor europene. 

 

Seul sprijină instalarea fotovoltaicelor integrate în clădiri (BIPV)

Revoluția fotovoltaicelor integrate continuă: Guvernul Metropolitan din Seul alocă 1,2 milioane USD pentru a sprijini implementarea proiectelor BIPV pe acoperișuri și fațade.

Se vor subvenționa inclusiv proiectele de modernizare care transformă panourile solare convenționale în instalații BIPV.

Toate aceste măsuri fac parte din planul guvernului de a mări capacitatea de fotovoltaice instalate de la aproximativ 200 MW la aproximativ 1 GW până la sfârșitul anului 2022. 

 

Prima fabrică de mașini care va funcționa 100% cu energie regenerabilă

BMW face un pas istoric privind renunțarea la combustibilii fosili în industria producției de automobile, începând la 1 iunie construcția la Debrecen, Ungaria, a primei fabrici de mașini din lume care va funcționa exclusiv cu ajutorul energiei regenerabile. 

Conform planului, majoritatea energiei necesare va fi produsă chiar la fața locului, restul provenind din surse 100% regenerabile. 

 

China stochează energia sub formă de aer comprimat

În China a fost pus în funcțiune un proiect ambițios, care până acum era văzut doar ca o alternativă teoretică: stocarea energiei în aer comprimat într-o cavernă de sare din Changzhou, provincia Jiangsu. Această peșteră are o capacitate de stocare de 300 MWh și o capacitate de generare a energiei de 60 MW.

Situat la 1000 de metri sub pământ, sistemul are o eficiență de peste 60% și este așteptat să genereze în viitor până la 1 GW. Printre avantajele sistemului se numără costurile scăzute de întreținere, cicluri lungi de viață, timpi rapizi de conversie și o capacitate mare de stocare.

 

Planuri ambițioase pentru stocarea hidro-gravitațională în Noua Zeelandă

Fiind un exemplu deja în adoptarea energiei regenerabile, Noua Zeelandă a demarat un studiu complet de fezabilitate pentru construirea uneia dintre cele mai mari stații de stocare hidro-gravitațională a energiei din lume.

Locația care este avută în vedere este lacul Onslow, guvernul estimând că proiectul va putea oferi cel puțin 5 TWh de generare/stocare anuală. Timpul de construcție este estimat la cinci ani, punerea completă în funcțiune adăugând încă doi ani la termenul de livrare.

 

În fiecare lună apar vești importante despre progresele în domeniul energiei regenerabile, iar noi suntem aici să te ținem la curent cu ele. Dacă ești pregătit să faci pasul către energia solară, geamurile Photovoltaic Windows îți oferă cea mai simplă și eficientă soluție de pe piața din România.

 

Contactează-ne aici dacă ai întrebări pentru experții noștri.

Încălzește apa menajeră utilizând geamuri fotovoltaice
(în sistem off-grid fără baterii)